luni, 13 aprilie 2015

Școala, meditație pentru viața !

Se termina un an nou scolar, bucurie pentru copii si amintiri pentru adulti.
Vocatia de a fi invatator sau dascal e o calitate speciala pe care daca nu o ai e in zadar si nu poti ajunge la nivelul de recunoastere al unui profesor bun de care sa se vorbeasca peste ani.
Invatatoarea mea?
Cred ca ma iubea, de fapt stiu, nu cred. Avea darul de a face copiii sa se simta iubiti in prezenta ei si eram relaxati cand mergeam la scoala. O admiram cu totii iar la inceperea anului cand stateam in careu toti ne uitam la ea ca la cea mai frumoasa invatatoare cum si era. Stiu ca nu eram tocmai cuminte dar ea zambea mereu la prostioarele mele ca de exemplu o data, fiindca mi s-a parut mie mai trendy asa am refacut conturul calificativului scris cu rosu de ea in coltul dreapta sus al temelor  cu albastru si am fost atat de precisa incat toate aratau violet spre mov . Nu maai spun ca eram chiar senina, nu mi se parea mare chestie, s-a amuzat ,normal, ce sa spui unui pitic de 7 ani? Ei, rafandeaua am luat-o acasa.
Am fost privilegiata din multe puncte de vedere, am prins anii in care erau implementate proiecte speciale (da, si pe timpul de dinainte de revolutie erau proiecte care chiar se faceau) si unul dintre ele era educarea copiilor din clasele primare de cadre specializate pe diferite discipline astfel am facut limba engleza din clasa a 2-a chiar daca de atunci stofa mea genetica nu a prins mare lucru, iar mai tarziu in gimnaziu toate orele erau tinute de profesori plini, nu suplinitori, calificati cat se poate gen profesor de desen care actualmente e si un pictor renumit, muzica cu profesor care era si la Filarmonica, limbi straine cu cadre de cea mai buna calitate. Pe atunci nu apreciam insa toate astea, astazi insa vad ca baza de pregatire era serios selectionata si intretinuta.
Diriginta mea?
M-a invatat sa imi placa matasea  si calitatea lucrului facut cu pasiune, sa aleg culoarea care sa se potriveasca contextului nu doar ca imi place ci ca sa creeze armonie cu mine si cu restul peisajului in care ma voi misca.
De la ea am aflat ca o combinatie asa zis  tare- albastru cu verde poate fi sublima sau jalnica in functie de nuante , cum ar veni de la sublim la ridicol nu e decat un pas :).
Am invatat multe, profesorii s-au straduit sa imi ofere material de calitate dar rezultatul final al muncii lor tine doar de cat am fost interesata si de cat au putut genele mele neuronale sa inmagazineze, deh, nu toti suntem genii dar avem loc cu totii sub soare.
Multumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu